Unul din mulțime...

De ce ne machiem în culori de primăvară când noi suntem mai palizi decât iarna? De ce ne mințim că ne e bine când suntem varză?
Acoperim cu haine trupul, dar sufletul ne e gol și nu știm să-l îmbrăcăm frumos. Ne hrănim cu ură, durerea altora și bârfe când ar fi mult mai simplu să oferim sufletului doar ce e frumos.
Suntem mai mult animale decât oameni și ne comportăm ca niște sălbatici, dar spunem că suntem civilizați și că trăim în civilizație. Oare câți dintre voi se uită la cei care sunt cu adevărat liberi ca la niște ciudați? Gândește-te pentru o clipă la cum ești tu: te conformezi la reguli și norme, atunci ești o oaie; păstrezi aparențe și nu îți urmezi instinctele, evident ești un people pleaser. Când o să ai curajul să fii liber, să trăiești cu adevărat, să nu mai urmezi nimic și să faci exact ce vrei?
Spui vorbe mari, te comporți în trend și într-un sictir total faci aroganțe, dar tu nu ești altceva decât una dintre multele copii mainstream. Urmezi curentul fără să știi dacă ți se potrivește cu adevărat sau te reprezintă, dar nu vrei să te simți pe dinafară, așa că te conformezi docil cu ultimele trenduri.
Sunt puțini cei care au curajul să fie deosebiți și cu adevărat diferiți în marea aceasta de oi și neoriginali. Data viitoare când ai de gând să îți bați joc de cel care e diferit, mai gândește-te. Cine e ciudatul? Cel care nu se conformează sau cel care urmează gloata?
Ești unul din mulțime sau ești singur printre mulți?
Comments
Post a Comment