Marionete si papusari. Manipulare pe fata.

In agitatia ultimelor zile am gasit si un cuvant magic: manipulare. Pentru ca asta se face, s-a facut si se va face mereu. Daca stii sa controlezi situatia, sa vezi dincolo de filtrele colorate si pline de promisiuni ale papusarilor, vei stii si sa indepartezi valul ce ti se pune constant pe ochi.

Nefiind formatori de opinie, alegem sa fim oi si sa imbratisam opinile celor care se dau specialisti. Cand oare ai avut ultima data o idee, o parere deja formata despre ceva anume sau increderea ca asa este privind un anume subiect sau o tema dezbatuta, de interes pentru largul public?

Oare cand vom realiza ca traim in lumea care ne vrea obedienti, aliniati in drumul spre "abator" si, pentru a ne oferi increderea ca suntem liberi si avem puterea de decizie, ne ofera paine si circ, pentru a distra lumea si a o mentine satisfacuta?

Cand vom vedea ca suntem condusi de la spate de papusari, incepand de la nivel micro si ajungandu-se la nivel macro? Seful tau si colegii obedienti iti arata ca asa e normal: sa incerci sa supravietuiesti cu un salariu de rahat, de la o luna la alta, cand tu muncesti si ore suplimentare, care de cele mai multe ori nu sunt platite, in conditii nu tocmai sigure, desi tu ai semnat pentru o protectie a muncii, avand in vedere ca datorita muncii depuse de tine patronul incaseaza bani frumosi, din care isi intretine familia la un nivel ridicat, isi permite sa aiba si o amanta pe care o cadoriseste din banii pe care tu i-ai facut lui, iar lista e interminabila.

Stiu ca veti spune ca renuntand la job nu veti avea din ce trai, dar bani exista, altfel nu ar avea ce fura demnitarii si nici nu s-ar trece cheltuieli fictive pe hartii, care in final vor ajunge in buzunarul celor care au si vor mai mult. Stiu ca lumea se teme ca va avea un viitor sumbru sau nu va mai avea un viitor daca va lua pozitie si va refuza ca drepturile sa ii mai fie incalcate. Cunosc toate aceste temeri, dar cred ca libertatea si taierea franghilor, care te fac sa te simti o marioneta, sunt mai importante decat a ramane fara bani.

Nu cred ca se gandeste cineva cum pot trai taranii adevarati la tara, avand putini bani sau deloc, dar chiar se poate trai. Acei oameni supravietuiesc cu adevarat. Nu exista supravietuire la oras, ci numai supunerea fata de o lume in care te lasi controlat. Controlat de media, controlat de sefi cu patru clase, controlat de politicieni, controlat de sistemul bancar, etc.

Cautand si afland informatii poti fi liber, chiar si continuand sa traiesti in lumea lor.

Comments

Popular Posts